Buna promovare a conceptului de franciză reprezintă cheia spre succes!

Buna promovare a conceptului de franciză reprezintă cheia spre succes!

Există francizatul perfect?

Când un francizor este complet pregătit să îşi extindă rețeaua ar trebui să aibă deja un răspuns sigur la această întrebare. Mai specific, să fie conştient de profilul candidatului dorit. Francizatul ideal va respecta și va aplica regulile și standardele rețelei, stabilite prin contract, cunoaşte termenul de franciză şi modul în care funcţionează și se va implica activ în afacerea unității de franciză.

De asemenea, este de așteptat ca antreprenorul să poată realiza un plan de afaceri, astfel încât înțelegerea structurilor de bază ale afacerilor și ale economiei să nu reprezinte o problemă. În plus, pentru a menține afacerea până la punctul de “echilibru” ar trebui să aibă suficient capital disponibil.

Francizatul perfect ar trebui să aibă un puternic spirit antreprenorial, fapt ce poate fi verificat prin realizarea primului task, și anume, găsirea unui spațiu / spații adecvate pentru afacere. Francizorul se așteaptă ca această afacere să fie o sursă semnificativă, dacă nu singura, de venit pentru francizat, ceea ce înseamnă că achiziția unei francize va reprezenta o nouă viață, nu doar o investiție într-un nou proiect condus de altcineva.

Mediul de afaceri în care candidatul își desfășoară activitatea poate ridica anumite întrebări: francizatul să fie din industrie sau poate fi o persoană care nu a fost implicată în această afacere până acum ? Experiența poate fi un avantaj pentru unii candidați sau o povară pentru alții. Așadar răspunsul se află undeva pe la mijloc.

Totul depinde de sistemul de franciză, de cerințele și caracteristicile sale. Francizorul caută un partener cu experiență în industrie atunci când sistemul de franciză necesită acces la locații bune sau la o bază mare de clienți potențiali, precum și cunoașterea de termeni specifici din domeniu.

Cu toate acestea, există cazuri în care experiența anterioară se poate dovedi a fi o limitare întrucât se intră într-o rutină care, uneori, poate aduce monotonia printre clienții dornici de nou și inovație. Candidații cu o abordare nouă vor fi mai valoroși.

Judecata reciprocă

În cadrul unui proces clasic de recrutare, evaluatorul este exclusiv angajatorul, spre deosebire de francize acolo unde potențialul francizat poate să compare mai multe sisteme, cerințele acestora și condițiile de cooperare, urmând ca la final să-și asume o decizie. Din punctul de vedere al francizatului, furnizorul ideal este un antreprenor/companie care are un pachet de franciză complet și bine conceput, materiale informative bune și un profil de candidat stabilit.

Ce dorește francizatul să știe?

  • valoarea investiției necesare pentru a începe afacerea (taxa de intrare, costurile de amenajare a spațiului, achiziționarea de echipamente și bunuri)
  • ce condiții trebuie îndeplinite în ceea ce privește teritoriul și locația (dimensiunea zonei / orașului acoperit de franciză; locația, dimensiunea și aspectul spațiilor comerciale)
  • rentabilitatea așteptată a investiției,
  • pachetul de sprijin continuu al francizorului,
  • obligațiile francizatului,
  • profil și exemple de francizați de succes.

Promovarea:

Website(este una dintre sursele principale de informații despre franciza dumneavoastră și se recomandă să aveți o secțiune specială dedicată dezvoltării francizei pe site-ul oficial al companiei; aici candidatul va găsi suficiente informații generale despre condițiile de cooperare)

Prezentarea(este instrumentul utilizat la prima întânire cu candidatul. Prezentarea trebuie să conțină informații specifice despre cooperarea în franciză, cu siguranță mai multe decât sunt disponibile pe site)

Broșura(este un instrument util, dar nu absolut necesar; aceasta este mai degrabă un instrument de marketing decât unul de informare. Dacă decideți totuși să tipăriți o broșură, asigurați-vă că aceasta este conformă grafic și textual cu alte materiale de marketing ale companiei. Important de reținut este faptul că broșura nu este destinată clienților ci antreprenorilor interesați să cumpere modelul dumneavoastră de franciză)

Fotografii(este foarte important ca afacerea dumneavoastră să fie prezentată foarte bine vizual; viitorul francizat ar dori să vadă cum ar trebui să arate sucursala pe care o va deschide. Credeți că este suficient să îi arătați un obiect gol sau o fotografie care a fost făcută rapid cu telefonul?)

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *